Cine suntem

Sorangeli Trans SRL este o companie româneasca de consultanță privată înființată în 2006, cu sediul în București, având ca scop principal oferirea de asistență tehnică și organizațională furnizorilor de servicii sociale, precum și de a asista diferiți parteneri în elaborarea și implementarea cererilor de proiecte naționale sau europene.

Totodată, unul dintre obiectivele principale ale companiei este de a identifica noi oportunități de finanțare pentru o gamă largă de activități, prin participarea la elaborarea unor noi proiecte (cereri de finanțare) în cadrul diferitelor mecanisme de finanțare (PO Capital Uman, Granturi Norvegiene, Erasmus+, Justiție, Progres, Daphne).

Obiectivele societății s-au schimbat de-a lungul timpului, concentrându-se din ce în ce mai mult pe sectoarele cu activități sociale, de sprijin și consultanță în domeniul asistenței sociale și tehnice, în special în cadrul programelor de dezvoltare naționale și internaționale.

Strategia companiei este de a-și concentra intervenția asupra unor sectoare cheie, în special educație, angajare, incluziunea socială a categoriilor dezavantajate, tranziția de la școală la locul de muncă, oportunități egale, spirit antreprenorial, participarea activă a cetățenilor.

ro_RORomână