CARE – Accompanying the Careleavers in a Path of Autonomy, Resilience, and Empowerment – este un proiect Erasmus+ care se derulează între octombrie 2019 și iunie 2022. Proiectul a luat naștere din nevoia identificată de profesioniști cu ani de experiență în domeniu pentru realizarea unui training destinat studenților în științe umaniste în scopul de a îmbunătăți lucrul cu minorii în vederea ieșirii acestora din sistemul de protecție.
Pe baza experienței din proiecte anterioare, precum CHILD.FOR.CHILD, CARE urmărește implementarea unei figuri de sprijin și ghidare a tinerilor care, după ce au trăit o parte din adolescența lor în sistemul de protecție, se confruntă „singuri” cu realitatea vieții de adult, de cele mai multe ori fără a avea uneltele necesare pentru a gestiona noile schimbări.
Prin urmare, este importantă formarea de profesioniști pentru a ghida tinerii pe o traiectorie de autonomie, reziliență și empowerment, care începe de la intrarea lor în structurile de protecție și continuă după ieșirea lor, ca puncte de referință pentru cei care nu au o familie să îi sprijine sau care nu le oferă sprijinul adecvat. Proiectul este realizat în colaborare cu asociații și universități din Italia, România și Spania.